Maria Crăciun, la un pas de lansarea primului ei album
Adrian Daminescu i-a încredintat piesa “România”, însă  versurile  în interpretarea micutei artiste pictează într-o coloratură de o sensibilitate si inocentă deosebită viata săracă a copiilor din tară. Asta, spre deosebire de ceea ce a ales să transmită compozitorul si interpretul piesei când a lansat această melodie. Noua versiune a piesei interpretată de Maria Crăciun va fi inclusă pe primul album pe care micuta artistă se pregăteste să-l lanseze la finele lunii Iunie.Piesele noului disc au fost înregistrate în studioului lui Adrian Daminescu, dar si în studioul domnului  Cristi din Focşani,  sub îndrumarea doamnei profesor Aurelia Vaida care i-a fost Mariei prima profesoară de canto si  de la care a pornit practic succesul. În continuare,Măriuca, asa cum îi spun cei apropiati,  se va pregăti muzical cu Adrian Daminescu, drumurile în capitală fiind din ce în ce mai frecvente pentru micuta vedetă. Copila, care s-a bucurat de sprijinul interpretei Mirabela Dauerla concretizarea acestui vis, a înregistrat în timp record piese de facturi muzicale diferite iar, dacă luăm în considerare dificultatea genurilor abordate, putem spune că drumul petrecut până acum pe scenă, premiile obţinute si simpatia pe care publicul i-a acordat-o în nenumărate rânduri nu sunt la voia întâmplării. Una din surprizele acestui material discografic o va constitui cu sigurantă intepretarea piesei “Ave Maria”, dar varianta în limba germană, asa cum a scris-o Schubert. Repertoriul ales pentru acest prim disc al micutei artiste contine si preluări internationale, dificil de interpretat pentru un copil de  doar 11 ani cum ar fi “Camino”, “Vincero Perdero” sau “O come faithful”. Din repertoriul românesc, Maria a ales  “Măicuta mea” (Temistocle Popa), “A doua tinerete” (George Grigoriu) sau “Sansa e de partea mea” (Ionel Tudor). Teatrul Dramatic “Fani Tardini” din Galaţi si-a anuntat deja disponibilitatea de a găzdui un eveniment de lansare a acestui album. Data exactă urmează să se stabilească în functie de finalizarea lucrărilor de productie ale discului. În afara de Mirabela Dauer, care i-a fost copilei un sprijin permanent în cariera ei, Maria este recunoscătoare celor care au ajutat-o financiar, moral, dar si din punct de vedere al promovării. “Multumesc în mod deosebit  părintelui Gherghe de la Biserica Mavramol, un adevărat ghid spiritual al vietii mele, care a sustinut material acest proiect, artistei Mirabela Dauer a cărei prietenie si susţinere financiară a contribuit foarte mult în realizarea acestui album,multumesc lui Raoul precum si conducerii Inspectoratului Scolar, scolilor sanitare din Galati pentru neobosita apreciere si susţinere a activitătii sale, familiei Tamaş din Bistrita -Năsăud a căror prietenie si fidelitate sunt deosebite, precum si dragilor mei prieteni Rita şi Genu Solomon din Israel pe care îi salut cu drag. De asemeni, multumesc  echipei Top Românesc si echipei RADIO NADLAC pentru că au mers pas cu pas  alături de mine. Doresc să împart  imensa bucurie a realizării primului album cu toti cei care mă iubesc”,
Maria Crăciun 
Bine ati venit pe site-ul MARIACRACIUN.RO
Site realizat de : TOTAL INSPIRE